Chiriasii de la curte

Chiriasii

Prima casa, un apartament cu doua camere. Eram insarcinata,era noiembrie tarziu… In geamul bucatariei, o jardiniera veche si un cuib ce parea parasit. Am facut curat, am aruncat cuibul. Mai tarziu, mi-au aparut pe pervaz gugustiucii. Poate mutasera cuibul pe undeva pe-aproape, la o fereastra vecina sau prin crengile uriase ale pomilor batrani. Le puneam firmituri si malai si ei ne vizitau in fiecare zi . Cand uitam, bateau cu ciocul in geam si vorbeau pe limba lor. Cereau mancare… Mai apoi, cand bebelusul nostru a inceput sa gangureasca i-am spus Gugu, inspirati de sunetele ce ne insoteau diminetile si-l duceam la geam sa priveasca pasarile, jucarii vii.
Dupa un timp ne-am mutat. Era tot un sfarsit mohorat de toamna. Alt apartament, dar tot cu arbori mari in fata. Stingher, intre zidul blocului si primul brad inalt crescuse lung si ciudat, un cires. Am stat acolo mai multi ani, am nascut al doilea copil… Intr-un sfarsit nehotarat de februarie, ne-am trezit ca in firavul pomisor o pereche de gugustiuci injgheba un cuib. Iarna nu se terminase, dar cateva zile insorite ne amagisera pe toti cu promisiunea primaverii. Ne-am bucurat cand i-am vazut, urmaream curiosi manevrele lor si cuibul fragil pe care-l durau . Apoi, cand pasarea mama s-a instalat pe cuib, vremea s-a stricat din nou. Ger, chiciura, vant… Ne gandeam cu mila la ei , ne intrebam de ce s-or fi grabit si n-or mai fi avut putina rabdare sa astepte schimbarea anotimpurilor. In ciuda gerului, de cate ori priveam pe geam , pasarea era la datorie, clocind. Ne temeam sa nu moara... Cand am hotarat ca a trecut deja prea mult timp , am gonit-o de pe cuib.
A ramas acolo un singur ou mic si alb. N-ajungam la el, l-am luat cu greu folosind un polonic. Oul era nefiresc de usor, uitandu-ne cu atentie am descoperit ca era gol, totul se scursese printr-o gaura minuscula in coaja subtire. M-am uitat apoi la cuibul amarat. Printre crengute subtiri se zarea o sarmulita. Ea fusese cauza. Mama gugustiuc ne privea speriata din crengile ciresului. Ramasese pe-aproape, asteptand…
In zilele urmatoare familia de pasari si-a reluat harjoana si lucrul la cuib. Acelasi cuib, agatat in echilibru precar intre crengile firave. Ne-am gandit ca daca nu ratacesc iar vreo sarma, precis le vor cadea ouale din leaganul prea inclinat. Copiii au insistat sa “facem ceva”… si am facut. Am adunat noi crengute subtiri si mladioase din tufele parcului si le-am tesut intr-o plasa veche de minge. Ne-am grabit sa nu ne trezim cu ouale aparute peste noapte. Am potrivit greu cuibul, ancorand fosta plasa de minge in toate cioturile si crengutele din jur si folosind de toate betele si tijele de prin casa, fiindca nu ajungeam bine. La sfarsit, eram multumiti de rezultat dar nu stiam daca il vor folosi ,sau suparati de indrazneala noastra vor pleca…
Intai i-au dat tarcoale, s-au sfatuit in jurul lui catva timp si apoi intr-o buna dimineata am gasit turturica bine instalata pe cuib. Am fost nespus de incantati! A facut doua oua si mai tarziu ne-am delectat urmarind transformarile puilor ciufuliti in minunate statuete vii si ganguritoare cu penaj lucios, cenusiu, si codite tivite cu alb. Si apoi au urmat scurte dar eficiente lectii de zbor! Puii au crescut , lunile si anii au trecut si apoi n-am mai stiut a cata generatie se roteste in preajma ferestrei. Am avut in fiecare an cate doua randuri de pui, era parca un obicei al casei. Cand am vandut apartamentul , cuibul era tot acolo... I-am rugat pe noii proprietari sa foloseasca cu grija fereastra dormitorului si sa nu scuture nimic de la acel geam. Primavara mai ales, cu siguranta i-ar fi deranjat pe micii "chiriasi" ...

Fetele fantastice

Din categoria "stiati ca"...

De cand ma joc de-a gradinaritul am si subiect de discutie cu vecinii, pe care-i descos fara jena, doar doar oi fura ceva meserie din aia veche si adevarata. Si asa am aflat niste lucruri, a caror utilitate o voi aprecia la justa valoare, dupa ce le voi aplica.
- De exemplu, am aflat ca unii dintre ei lasa rosiile "necopilite" mai mult decat se obisnuieste, pentru a folosi "copilii" aceia lungi la obtinerea mai rapida a unor noi rasaduri, la a doua recolta. Pentru cine n-a aflat inca, atunci cand zic de "copili", ma refer la ramificatiile plantei, la lastarii ce tind sa apara la subsuoara fiecarei frunze si pe care in mod normal, cultivatorii ii suprima ca sa canalizeze energia mai mult catre roade.
- Alt truc aflat se refera la stimularea lastarilor pe care vrem sa-i "prindem". O vecina de-a mea face o mica crestatura in coada plantutei, de obicei la trandafirii primiti ca buchet si baga inauntru un bob de grau, muiat un pic inainte, deci gata de incoltire. Pune apoi lastarul in pamant, cu un pet taiat in cap si il lasa un an, nederanjat, udandu-l periodic. Inca n-am incercat, am inmultit pana acum trandafiri doar divizandand tufa cu radacina cu tot, sau folosind lastari taiati din tufa mama, dupa scuturarea florilor, prin august. Vecina mea zice ca ea aprins asa un trandafir primit de 1 Martie trecut. Iar eu as zice ca merita incercat ...
-Al treilea truc e aflat de la o vecina care are vaca. Inainte de a pune seminte de legume in pamant, ea le inmoaie in lapte. Oare de ce? Pe-aici nu are rost sa intreb ca raspunsul e acelasi "c-asa am pomenit"..

Si daca cineva se mira cat de avansat e sezonul de gradinarit la mine, tin sa mentionez ca fotografiile folosite la ilustrarea postarii dateaza de anul trecut...

Piersici

La noi mai intai au inflorit piersicii, mititei dar grabiti. Asta m-a dus cu gandul inapoi in trecut,la vremea compunerilor scolare despre primavara, vremuri in care stiam pe de rost, atat ordinea in care se deschid florile pomilor cat si culoarea lor...
Acum nu le mai stiu, incerc doar sa le ghicesc, privind peste gard la pomii vecinilor. Apoi imi amintesc brusc ca n-am stropit pomii in primavara asta si ca la piersici, mai ales, asta e un lucru rau, foarte rau, ca ei din pacate, nu se apara singuri de boli.

Jar

A inflorit jarul...
Nu stiu alt nume pentru pomisorul asta, atat de frumos! De fapt nu stiu nimic despre el, sau despre originea lui...
E parca dintotdeauna la noi in curte, e rezistent, nepretentios si harnic.
Si se "aprinde" in fiecare primavara!

Cine stie sa deseneze cai?

Educatoarea intreaba la gradinita: "Ei, si ce vreti voi sa va faceti cand o sa fiti mari?"
Copiii incep sa raspunda. Un baietel zice doctor, o fetita zice profesoara... Cand i-a venit randul, mandruta mea zice hotarata: "Eu vreau sa fiu calareata!!!"
Doamna n-a mai cerut detalii, pentru ca imediat, un alt baietel, inspirat subit, a anuntat si el ca vrea sa devina "spalator de caini".

Pe dealuri

clopotei de soare

Flori de primavara

Rochie

Mare fotograf mai sunt, de nu se citeste croiala la rochie decat pe dos!

Marul cu motani

Nu stiu daca matzele mele si-au trecut in meniu vreun soricel, nu vreau sa le acuz degeaba, n-am zarit niciunul de cand le am, este insa sigur ca au pus gand rau zburatoarelor...
Toate trei felinele se desfasoara numai la inaltime, de se crucesc vecinii cand le vad, cocotate-n pomi. Preferatul lor e un mar mare, ce le ofera din plin prilej de echilibristica. Si cea mai temerara e tot mama-matza cu toate ca a trecut recent printr-o interventie chirurgicala, operatie ce n-a scos-o din circuit decat pentru doua zile.

Intoarcerea acasa...

Mi-e tare rusine ca m-am facut atata asteptata, n-a fost nimic intentionat, planificat, va asigur, ci doar o "gaura temporala" in care am cazut...
Aici si-ar gasi locul doua emoticoane, unul cu bujori in obrajori si altul cu zambetul acela larg, ca in reclamele de pasta de dinti!
Gradina m-a asteptat si ea saraca, tot ca Penelopa pe Ulise, cum bine zicea Elisa, si am ceva de recuperat la capitolul asta! (se repeta emoticoanele de mai sus)...
Pun astazi repede niste poze cu rasadurile si altele cu desenele unei mici artiste harnice, (muuult mai harnica decat mamica ei)!
Din pacate deseneaza mult pe planseta aceea unde toate se sterg si mai putin pe hartie, asa ca urmele temporale ale acestei etape sunt in mare parte pastrate, doar in lumea virtuala.