Un nou membru in familie

Cat o manusa, cat un papuc, cu nas ca de maslina, toata numai sufletel, asta e Pinky:

Primavara e la noi

Pomi, flori si legume laolalta

In ultimii ani mi-am schimbat de cateva ori ideile despre gradina ideala, dand zdravan cu capul de pragul de sus al realitatii din teren. Cum luarea deciziilor nu-i punctul meu forte, m-am sucit si m-am rasucit apucand-o pan' la urma pe calea prudenta, a pasilor marunti.

Concret, mi-am propus asa: sa nu-mi omor ce am deja in gradina, sa inmultesc ce se poate, sa adun si sa aclimatizez ce gasesc si sa retin ce se intretine usor. Dintotdeauna mi-au placut gradinile rustice, in care florile, plantele aromatice si legumele vietuiesc ferice alaturi de pomi. Asta nu-i chiar usor realizabil fiindca orice pom impune o zona libera in jurul sau, datorita radacinilor, plus ca tratamentele aplicate lui pot sa nu fie potrivite si pentru plantele din jur.

Amestecul livada-gradina de legume aduce a slalom cu straturile printre pomi, slalom din ce in ce mai complicat daca-ti propui si rotirea culturilor. In consecinta, mereu mut si schimb configuratia plantelor, mai ales ca pomii tineri cresc si revendica mai mult spatiu, iar tufele de flori se extind si ele. Mie imi place alternanta neasteptata a tufelor bogate de crini de-o zi, cu dalii, trandafiri, stanjenei sau craite, alaturi de legumele urcand semete pe araci si de straturile inaltate ale aromaticelor. Se pare ca trandafirilor chiar le prieste sa aiba ca vecini ceapa, usturoiul sau levantica, usturoiul fiind un paznic bun si pentru capsuni, salata, telina sau rosii. Rosiile la randul lor sunt prietene cu fasolea, cu porumbul si busuiocul, in schimb usturoiul si fasolea "se cearta". Craitele, galbenelele si condurasii sunt bineveniti in gradina de legume ca si hreanul, menta, cimbrul, pelinul sau urzicile.

Intre timp m-am resemnat ca in gradina nimic nu-i definitiv, si a face pace intre vecinii-plante e o munca continua de ordonare, improspatare sau limitare a celor prea vivace cu tendinte invadatoare. Ca se intind singure zmeura sau capsunile, sau usturoiul e bine, dar o fac si primulele si caprifoiul si crinii de-o zi si caldarusele sau zorelele. Si tot am o strangere de inima cand trebuie sa scot un intrus de-acolo de unde a rasarit din intamplare.

Tura de bloguri si apoi... de curatenie!

Dimineata am dat o tura, topaind din blog in blog. M-am delectat cu cel al Marei, , imi place de mor!
Am admirat-o apoi pe aceasta doamna din America pentru planificarea si organizarea casei ei in continua transformare. Ba livingul , ba subsolul, ba camara, mereu renoveaza, ordoneaza, compartimenteaza si redecoreaza. Nu-si pierde inspiratia, nici determinarea , pozeaza si posteaza. Pe etape, frumos, face, arata, explica. Tot am sperat ca ceva din perseverenta si grija ei pentru detalii se vor lipi si de mine. N-am simtit vreo contaminare, inca, zic cu regret. Si apoi, cumva la polul opus o vad pe incantatoarea visatoare Irene, inchipuind in minte o "casa gigantica". Citesc postarea si zic, in afara de broaste si smochini, corespunde, apoi, ma rog, nu-i "gigantica" a mea, numa mi se pare asa de cate ori trebuie sa fac curatenie. Mare tot e, pot sa consacru o zi intreaga acestei activitati si tot nu termin, raman locuri rezolvate temporar "de ochii soacrei". Si nu c-as fi vreo habotnica cu asta, dimpotriva. Acele locuri se razbuna repejor, acolo precis se ascunde ceva ce ne va fi strict necesar fix a doua zi. In casa cu curte visata de Irene, ordinea nu-i un atu, asa ca ma relaxez pe gandul asta si plec resemnata la treaba :).
Ma incurajez ca intr-o zi o sa am atatea rafturi incat sa bag acolo tot ce-mi sta in cale si atunci va fi mai usor la curatenie. In acea zi insa imi vor trebui probabil si o gramada de etichete si o harta ca sa si gasesc ce caut!

Martisor... si tot cu febra!

De dimineata am fost sa iau rezultatele la analize, hemoleucograma si aslo la ambii copii. Dubios de bune dupa atatea raceli. Daca le-au "pus din burta", daca nu le-au lucrat pe bune?! Chipurile laborator serios, dar cum ratacisem trimiterea de la doctor si oricum le-am platit, poate ca... eee, paranoia de mama incerc sa ma linistesc!
Acasa cu Ini:
-Te mai doare gatul?
-Nuuuu... capul, rau!
-Iar ai arzi, hai sa punem termometrul!
Bombane, ca nu l-am pus bine, ca a alunecat.
-Pai tu de ce nu-l pui acolo cum trebuie, ca simti mai bine...
-Nu e treaba mea! Mi-e foaame, raaau, dar mi-e si greata rau!
A sunat-o insa pe colega de banca sa-i preia marisoarele si a avut grija si s-o sune dupa ore sa afle cate a primit si de la cine.
Cu fecioru' alt film:
-Ai dat, le-au placut?
-Daa, sigur, au si pus in piept alea cu inimioare mai ales!
-Si la doamne, ai dat?
-Daa, sigur, ti-am spus!
-La toate?
-Da, da, dar cred ca mi-ai dat in plus ca mai am ceva... parca!?
Nu mai zic nimic, le numarasem acasa de trei ori, n-avea niciunul in plus. Oare carei doamne "a uitat" sa-i dea, sau mai exact de la ce ora o fi chiulit?
Ma duc sa caut in ghiozdan sa vad daca i-a ramas doar unul, sau...

Ajun de martisor

"Mami, e al treilea an cand racesc de martisor" maraie Ini, pe buna dreptate suparata pe ghinionul de a face febra chiar cu o zi inainte de 1 martie. Acum doarme sub patura, toropita de nurofen si vaporub si eu fac o pauza la martisorit. Floricele, inimioare, multe, multe, ca numa la fecior in clasa sunt 28 de mandre domnisoare.
Daca ma uit pe geam, martisorul nu se intrevede nici un pic, e inghetat totul si ultima lespede de gheata proptita in burlan nici gand sa cada. E mare rau, iesita in afara cam 20 de centimetri si zici ca face parte din structura casei asa de teapana se tine!

Du-te, iarna!

Ninge iar...

Daca si copiii zic ca nu mai vor zapada, chiar ca-i prea multa! "Nu mai vreau la sanius, nu mai vreau cazemata, vreau sa fie VARA!" Asta-i fiica-mea. Si eu tot ca ea zic, hai nu direct vara, macar asa o primavara ca in decembrie cand chiar credeam ca scapam fara iarna grea... Dar ninge-ntruna si-ntre ninsori e ger de nu apuca sa se topeasca. Burlanele stau cocosate de gheata, casa are cusma groasa si-nghetata desi centrala vajaie-ntruna, turturii stau ca niste fildesi ascutiti pe la colturi. Mergem pas-pas pe langa casa, mai sa frecam zidurile cautand pe unde nu aluneca. Si tot aluneca. Sub puful nou pus e ghetus sticlos si tare si cu sare nu dam ca sa nu plangem la vara cand or trebui refacute trotuarele. Program de partie, de trei ori pe zi, program de reparat spinarea-numa noaptea... Si ninge-ntruna!

Intre timpuri

Sfarsitul de an se apropie si timpul e inca nehotarat. Parca n-ar fi nici iarna, nici toamna, ba firele de iarba inca verde, rasarite din frunzele vestede te duc cu gandul la primavara. Cam asta vad eu pe fereastra:

Flori de visin in octombrie

Pacalit de caldura unul din visinii nostri a-ndraznit sa-nfloreasca























Restul gradinii arata insa normal, previzibil si conform cu sezonul:

Fantomas - ultimul venit sau despre cele 9 vieti ale pisicii

Prin primavara, Ingrid mi-a zis ca a zarit sub sopron "o pisica ce semana cu Griutu, dar nu era Griutu si care era legata cu o sfoara de burta". "Si de ce n-ai dezlegat sfoara?", am intrebat-o. Mi-a zis ca s-a speriat cand a vazut sfoara, abia atunci a realizat ca nu-i pisica noastra, ca era pe inserat si nu se mai vedea bine si ca probabil atunci s-a speriat si matza simtindu-i teama si a fugit. Si am uitat de intamplare.
Acum vreo saptamana, mama mi-a zis ca a vazut pe strada pe un gard o pisica chinuita de cineva, sugrumata de burta cu o sfoara, ca-ti rupea inima vederea ei si ca n-a putut sa nu-si doreasca sa apara cumva la noi prin curte, s-o momim si s-o-mblanzim cat sa-i taiem sfoara aia. Si-n doua zile a aparut! Cobora temator din podul magaziei vecinului si am zarit-o pe geam creznad si noi in prima faza ca-i motanul nostru. "Asta iar si-a pierdut zgarda, am zis si apoi... nu-i el!"
Era cumplita vederea motanului, burta era subtire ca gatul in zona legaturii si rana era infioratoare, greu de privit! L-am chemat prin gard si l-am rugat sa vina, l-am ademenit cu mezel si cu bobite pentru pisici, voiam ceva cu miros puternic, sa-l atraga. Mult timp l-am hranit doar printre uluuci, tragea cu gheara printre ele bobitele cazute, n-avea curaj sa treaca dincolo. Si apoi a indraznit! Si-a adunat puterile sa sara gardul , nu vreau sa-mi imaginez ce simtea facand asta, cata durere era de la pielea intinsa si de la sfoara aia care se freca de carnea infectata, cum de si-a-nvins teama de a se apropia de un om! Un alt om, nu cel ce-i facuse lucru ala ingrozitor, dar tot un om la urma urmei. Ce-or fi gandind pisicile despre oameni?
L-am mangaiat, cu teama la inceput, recunosc, mi se parea de necrezut sa vina sa mi se predea asa dupa tot ce indurase, apoi cu mama si cu Ingrid ne-am adunat taria si i-am pus o carpa-n cap si pe labute, l-am intors cu burta-n sus si am vazut intreaga priveliste a ororii comise. Mama i-a taiat cu o forfecuta de unghii mizeria aia de sfoara, o coarda tare si rotunda, care putea ingrozitor de la puroi. Am pus apoi tinctura de propolis si stiam ca ustura ca naiba si l-am tinut cat am putut de bine, fara sa-l apas prea tare totusi, stiind ca-l doare groaznic dupa jalea si disperarea din miorlaituri.
Cand l-am eliberat credeam ca va pleca ca din pusca , ca ne uraste ca l-am ranit inca o data, noi oamenii ... Dar el s-a tras usurel la o parte si s-a apropiat iar. Murea de foame! L-am hranit apoi iar si iar, putin si des, sa nu se destinda prea tare burtica nefolosita cum trebuie de atat timp si el parea vesnic flamand. Nu i-am pansat rana, mama a zis ca-i bine sa se linga si ca-i mai ok asa si i-am dat in zilele urmatoare cu praf cicatrizant, care nu mai ustura asa tare. Se vindeca acum, treptat.
Il cheama Fantomas, ca-i slab ca o stafie , cu silueta ca o caricatura de ghepard, sarmanul. Griutzu a strambat din nas la propriu, a incercat chiar sa-l puna pe fuga, e gelos si lezat in rolul sau de unic stapan al curtii, dar, admonestat de cateva ori de noi si pus la respect chiar de intrusul ce pare a sti totusi sa se apere, in cele din urma a cedat :).

Familia mea si alte animale

Amintesc aici de cartea minunata a lui Gerald Durrel, fiindca m-am regasit in atmosfera descrisa de el, cu galeria nesfarsita de animale , vietuitoare de tot felul ce si-au intersectat la un moment dat existenta cu cea a familiei sale.
Cam la fel s-au intamplat lururile si la noi, si ar merita poate si ei o carte, portretele cainilor de toate rasele si varstele, matzele, salamandrele, hamsterul, pasarelele, de la vrabii la papagal, cu aventurile si tragediile si dramele lor... Ca luam catei vagabonzi din fata blocului, dulai in toata legea si-i tineam cateva zile bune in apartament pana-i plasam, ca am gazduit o vreme caini cu stapani plecati in vacanta, sau catei gasiti si unii au devenit apoi ai nostri de tot, avand astfel experiente cu rase extrem de diferite, de la teckel, la boxer, cocker, rottweiler, beagle, ogar afgan, ciobanesc german, caniche sau doberman, nemaipunand la socoteala lungul sir de maidanezi de toate dimensiunile si culorile, ei bine, intalnirile cu ei au fost de neuitat!
Demult de tot, acum mai bine de 35 de ani a fost curajoasa Labuta, mica doar cat un papuc, dar care fugarea hotii veniti sa fure carnea din afumatoare si care dormnea sus pe lupul mare , celalalt caine, formand impreuna un tort cu etaj. Sau mai curand, cand a aparut Znamenius, alta maidanneza, mutilata crud biata de ea inca de pui, ajunsa astfel fara nas si care statea la mangaiat numai la Ingrid , ce avea doar doi ani pe atunci... numai in ea avea destula incredere! Sau beagle-ita Nuni, rasfatata noastra draga, care a nascut 11 pui in ziua mortii bunicului si niciunul in cuibul pregatit, care pe sub pat, care in dulap, care sub masa... Si noi dupa ea , sa preluam bebelusii, sa le rupem placenta, sa-i masam, sa-i incalzim! Rottweiler-ita Gwenna, draga de ea, care fura banane si care, cand primea un os mai mare devenea asa de teritoriala ca umblam in varfuri noaptea cand mergeam la baie si puii ei frumosi ca niste ursulei de plus... Ea care s-a dus sarmana in somn, stupid, din nestiinta unui doctor ce a adormit-o pe veci, anesteziind-o ca sa-i coasa o rana la laba. Rana a fost cusuta bine, cainele insa nu s-a mai trezit. Sau Dick, caniche-ul jucaus, ca intors cu cheia si indragostit teribil de doamne, cu cat mai parfumate si mai rujate, cu atat le sarea mai rapid in brate! Frip, vijla care lovea cu labele in pianul de jucarie si se acompania urland ca lupii la luna, el fost prezent si la nunta noastra, gatit frumos cu papion :). Toti ne-au luminat zilele intrand in viata noastra intr-un joc ciudat al sortii, care a hotarat apoi si momentul iesirii lor din scena, fara sa ne pregateasca in vreun fel! Asa ne-a parasit setterita Emma si matza vanatoreasa Sakura, calcata de masina si motanul Porto ortavit... Uf!

Puisorii de gaina

Am avut doi pui. Fii-mea "i-a mamicit", i-a tinut in casa, i-am hranit cu malai si ceapa verde tocata, apoi i-am scos afara sub o ladita intoarsa.
Ii pazeam mereu de Griu si am chiar imprumutat o cusca adevarata. Cotet nu m-am indurat sa facem, ma tot gandeam ca dupa ce cresc nu vor mai fi asa de simpatici.
In final, dupa negocieri cu Ini, i-am mutat in vecini, spre linistea noastra si a pisicii.

Deal inflorit

In copilarie il urcam macar o data pe zi si ni se parea imens. Era o aventura si o placere sa pasim prin iarba inalta, inca necosita, sa adunam flori sa ne imbatam de miros, sa ajungem sus la cazemata, acolo de unde se vede frumos tot orasul. Acum casele multe l-au napadit incet, urcand semete spre varf, de unde la inceput abia cutezau sa i se aseze la poale, iar benzi de asfalt ii taie pantele. Orasul il cuprinde treptat. Ce a ramas inca infloreste, e apoi cosit si pascut de vite. Copiii il urca mai putin ca inainte si nici nu se mai opresc sa stea ore in sir pe-o patura numarand furnici cum faceam noi. Poate nu peste mult timp, nu vor mai fi aici vaci si capre care sa pasca fanul adunat de pe deal si tot dealul va fi atunci un cartier, unul cochet, cu aer curat si gradini dragute, totusi doar un cartier.

Fuge vara

Prea repede trece... Ieri parca erau trandafirii rosii incarcati de flori, azi le-au luat locul crinii de-o zi cu-ale lor flacari portocalii. Stanjeneii mov au trecut, am cules visinele, coacazele, zmeura inca se mai coace. Nucile, merele si prunele-s verzi si cresc anuntand ca incet dar sigur vine toamna. Deja! Si parca abia ma bucuram ca incepea vacanta.