In copilarie il urcam macar o data pe zi si ni se parea imens. Era o aventura si o placere sa pasim prin iarba inalta, inca necosita, sa adunam flori sa ne imbatam de miros, sa ajungem sus la cazemata, acolo de unde se vede frumos tot orasul. Acum casele multe l-au napadit incet, urcand semete spre varf, de unde la inceput abia cutezau sa i se aseze la poale, iar benzi de asfalt ii taie pantele. Orasul il cuprinde treptat. Ce a ramas inca infloreste, e apoi cosit si pascut de vite. Copiii il urca mai putin ca inainte si nici nu se mai opresc sa stea ore in sir pe-o patura numarand furnici cum faceam noi. Poate nu peste mult timp, nu vor mai fi aici vaci si capre care sa pasca fanul adunat de pe deal si tot dealul va fi atunci un cartier, unul cochet, cu aer curat si gradini dragute, totusi doar un cartier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu