Odiseea pisicilor - nazdravanii

Sakura a fost cea mai buna mama din lume...
Si-a ingrijit puii cu o rabdare ingereasca, ce a trezit respectul intregii familii. I-a spalat, i-a hranit, i-a acoperit cu labutele de cate ori cineva strain s-a apropiat de cuibul lor. A jelit mai putin ca niciodata, de parca in sfarsit gasise caldura ce-i lipsea! Si puii au crescut ca in povesti! Aveam doi baieti, unul rosu-auriu (Porto)si unul cenusiu ( Griutzu) si doua domnisoare, una tricolora (Picasso) si una bicolora si pufoasa (Plush)...

Odiseea pisicilor - nasterea

Aproape renuntasem la ideea de a avea pisica... Doi dulai pareau cumva de ajuns pentru curtea noastra. Iar cand a mea fiica imi canta (pentru a cata oara) slagarul cu "...Eu ce mangai azi?..." , plecam pur si simplu pe strazi cautand pisicute dornice de alint. Gaseam ce-i drept maidaneze ciufulite si chiar cu riscul de a ne zgaria, ceea ce nu s-a-ntamplat din fericire niciodata, sau cu cel de-a ne umple de purici, fiica-mea se consola o vreme.
Avusesem doua pisicute minunate, nu cu mult timp in urma, dar sfarsisera tragic, una in coltii unui motan, iar cealalta, o luna mai tarziu, in cei ai cainilor vecinei de peste drum. Si o vreme i-am ascuns fetitei adevarul spunandu-i ca s-au pierdut...
Intr-o buna zi insa, s-a pripasit in curtea noastra cea mai plangareata si mai perseverenta pisica pe care am vazut-o vreodata. Tragea niste arii de opera si nu se dadea batuta pana nu intra in casa, pe unde se putea, pe geamul deschis de la pod, printre picioarele neatentilor... Nu statea singura nicio clipa, cum dispaream din decor ne cauta jelind. Noi ne dadeam cu presupusul intrebandu-ne cat de alintata o fi fost la ea acasa si ce s-o fi intamplat de s-a pierdut! Ei,si daca ea a tinut mortis sa ramana la noi, a ramas. Copiii au botezat-o Sakura... Nu , nu era alba ca o floare de cires, ci un cenusiu tigrat cu ape cafenii.
Culmea e ca stia sa deschida si usile!!! Sarea ca un arc pe clanta si ramanea agatata acolo, leganadu-se, pana ce reusea! Am fi tinut-o noi in casa, dar asta ne transforma in usierii ei, pentru ca atunci cand avea nevoie afara, adica pe la patru dimineata, incepea cantatul...Deci, ori dormeam cu usa deschisa, ca de inchis nu invatase, ori faceam pe valetii doamnei, ori ea trebuia cazata outside! Ceea ce s-a si intamplat! Apoi au inceput s-o fugareasca motanii si intr-o buna zi am observat ca dumneaei s-a cam rotunjit.
Cu cat crestea burtica, cu atat escalada mai greu pervazul si clanta de la usa, ceea ce era bine. Dar burtica parea sa nu se mai opreasca din crescut, asa ca deja faceam pariuri cati bebelusi vor veni pe lume...Pe 22 septembrie 2008, intr-o noapte furtunoasa ca-n filme, a nascut.
Si asa a ajuns in casa, pentru o buna bucata de vreme impreuna cu cele patru mogaldete pufoase...

Nu mai am rabdare...

Planuri de gradina...Ce seminte noi cumparam, ce flori mutam. Pana sa iau o hotarare ma delectez cu imagini de anul trecut. Si afara ploua, (veste buna), e urat si mult noroi. N-am inca elanul de a sari in cizme! Nu inca...

Primavara trecuta...

Inceput de an

Ma gandesc la gradina de anul trecut si la cat de multe ar fi de facut acum

S-o iau de la capat cu semintele, cu rasadnitele improvizate in casolete insiruite la ferestre... De-o saptamana imi tot spun " maine dimineata, sigur plantez"... de fapt insamantez, daca mai gasesc semintele, daca n-am ratacit pliculetele, atent indoite cu colturile notate. Ordine in dezordine! Asta-i farmecul la gradinaritul in stilul meu! Rasare, nu rasare, ce rasare?
Si totusi, pe langa plicurile de supermarket am salvat si seminte de rosii adevarate, cumparate din piata, alese dintre cele mai mari si mai dulci, cu miezul spalat in strecuratoare, uscate apoi pe servetel... Cred ca o sa tai servetelul bucatele si plantez cu tot cu el.

Cum ar trebui facute lucrurile astea profesionist, e greu de spus si chiar nu stiu de ce ma preocupa pe mine "profesionalismul", cand doar instinctul mi-a zis ca se apropie momentul, ca trebuie sa iau startul, pentru ca la o asa caricatura de iarna, zgarcita si uscata, trebuie folosite ploile primaverii cat mai mult.

Ambitie, fantezie? Nostalgie dupa gustul rosilor mari, dulci, zemoase si calde de soare din care muscam in gradina bunicului...

Gradina e aceeasi, doar un pic mai mica, bunicul nu mai e, poate anul asta reusesc ceva cu rosiile.