marți, 7 iulie 2009

Altoirea la ficus


Am altoit si mi-a iesit!

Aveam un ficus...hm, adica am un ficus! L-am primit cadou de casa noua la primul apartament, acum 14 ani. Pe atunci eram paralela cu ingrijitul plantelor, dar ca prin minune, n-am reusit sa-l omor.

Buuun! Si creste ficusul nostru drept ca un bat, pana-n tavan... Pe cand ne gandeam ca ar trebui sa vorbim cu vecina de deasupra sa-l primeasca si la la ea, aflam ca ar fi trebuit sa-i taiem varful mai din timp, ca sa-i stimulam ramificarea. Am taiat si el s-a ramificat, in doua. Apoi am uitat iar sa taiem din ramuri si bietul de el n-a reusit sa capete cat de cat o forma si un echilibru, sa nu mai stea intr-o dunga, ca batut de vant!

De curand am citit despre altoire si asa am aflat ca se poate face si in scopuri strict estetice, nu doar pentru ameliorarea soiurilor de pomi, cum stiam eu. Si... am indraznit!

Am facut o crestatura orizontala in tulpina lemnoasa din partea de jos si din mijlocul ei am tras inca una perpendiculara - un T, mai exact. Apoi am taiat varful inca verde al unei ramuri de sus cu o taietura oblica, am dezlipit usor marginile T-ului si am bagat acolo tulpinita mica. Ficusului i-am adaugat deci inca o ramura!

Ca aceasta sa se prinda, am infasurat locul cu vata uda si apoi cu o fasie rupta dintr-o punguta fina de nailon cu care am fixat astfel crenguta de planta mare.
Am lasat deasupra legaturii putin spatiu pe unde sa se vada vata ca sa am acces sa picur din cand in cand apa si s-o mentin umeda. Si S-A PRINS!!!
Victorie!!!

3 comentarii:

ivona spunea...

N-am stiut ca se altoieste si-n scopuri estetice - bravo!

Unknown spunea...

Iupiiiiii, ce ma bucur! Ziceai ca vrei sa incerci si sunt super fericita ca ai reusit!

penecolorate spunea...

Va dati seama ca nu ma opresc aici, nu?
Acum vorbind serios, cred ca plantele astea suculente se lipesc mai usor una de alta. Doar stiti ce "lapte" iese cand rupi o frunza de ficus, nu?